Stiri si Noutati
Ultima nota- Jimi Hendrix
Publicat 08 Martie 2011 la 14:28.Am vorbit pana acum, in serialul dedicat ultimelor creatii ale marilor artisti rock despre materialele testament ale acestora, finalizate fie in timpul vietii lor, fie de catre apropiatii dornici sa pastreze spiritul muzicianului cat mai nealterat. Din pacate insa, lacomia caselor de discuri sau a familiilor mostenitoare ale drepturilor de autor urmaresc adeseori scopuri prea putin nobile. Cate albume postume sunt “prea multe”? Din acest punct de vedere, discografia post-mortem a lui Jimi Hendrix este un subiect de discutie generos.
Nu vom incerca sa rezumam geniul lui Hendrix in cateva randuri. Ar fi un obiectiv ratat de la inceput. Ce va propunem insa este sa trecem in revista opera de dinainte si de dupa moartea chitaristului, petrecuta pe 18 septembrie 1970 si de a vedea unde unde se termina aprecierea si unde incepe lacomia. Jimi Hendrix a lansat in timpul vietii 3 albume: “Are you experienced”, “Axis: Bold as Love si Electric Ladyland” si un material live impreuna cu trupa de blues-rock “Band of Gypsys” din care mai faceau parte Billy Cox si Buddy Miles.
41 de ani mai tarziu, discografia artistului numara nu mai putin de 54 de albume, compilatii, LP-uri si bootleguri oficiale. Alte sute de inregistrari din timpul concertelor, demouri si piese incepute si abandonate, extrasuri si repetitii au aparut fie in undergroundul muzical fie au fost motive de apriga disputa intre casa de discuri Polydor Records si compania detinuta de membrii familiei sale, Experience Hendrix. In 2009, ultimele drepturi asupra melodiilor nefacute publice pana atunci au fost licentiate Legacy Recordings, o divizie a Sony Records.
In 2010 a fost lansat cel de-al 11-lea album postum al lui Hendrix, "Valleys of neptune", care continea un numar de 12 piese nedifuzate pana atunci. Melodiile aveau marele avantaj de a fi fost produse de insusi artistul, fiind putin alterate in post productie. La 40 de ani dupa moarte, Jimi Hendrix revenea in atentia publicului cu un material descris ca fiind unul dintre cele mai bune albume ale anului.
material de Catalin Fartaes

0 comentarii la "Ultima nota- Jimi Hendrix"