Stiri si Noutati
Ultima nota - Cliff Burton
Publicat 03 Martie 2011 la 11:14.Nu trebuie sa fii rocker ca sa fi auzit si sa poti fredona cel putin 3-4 melodii Metallica. Insa niciodata trupa nu a fost mai sofisticata, mai creativa muzical si cu un sound mai pregnant ca in perioada de 4 ani in care Cliff Burton s-a numarat printre membrii ei. Nascut In 1962, in California, basistul avusese o copilarie In care a trecut cu lejeritate de la pian clasic la chitara-bas.
In liceu a pus bazele unei formatii din care faceau parte viitorul chitarist al lui “Faith No More”, “Big” Jim Martin si bateristul lui Ozzy Osbourne, Mike Bordin. La 20 de ani facea deja parte dintr-o formatie de heavy metal relativ importanta, Trauma. In 1982, in timpul unui concert, in primul rand de spectatori se aflau Lars Ulrich si James Hetfield care au fost fascinati de tehnica instrumentala a lui Burton.
“Era fenomenal. Cliff canta la bass precum nimeni altcineva. Avea solouri unice, care sunau cand a jazz, cand a muzica psihedelica, executate perfect. Facea din bas cel mai important instrument de pe scena“, aveau sa-si aminteasca cei doi In documentarul Some Kind of Monster.
Dupa terminarea cantarii, Burton avea sa primeasca invitatia de a se alatura proiectului Metallica. S-a lasat convins, nu Inainte de a-si conditiona venirea de mutarea trupei in San Francisco. Lucru care s-a si Intamplat iar colaborarea avea sa prinda aripi. Burton scria versuri, compunea si Isi lua rolul de lead-bass mai in serios ca niciodata.
Primele sale contributii muzicale aveau sa apara pe albumul "Ride The Lightning", in 1984. Doi ani mai tarziu avea sa apara “Master Of Puppets”, care rescria regulile rockului melodic si avea sa fie cel mai de succes produs marca Metallica de pana atunci, cu peste un milion de bucati vandute. Melodia care dadea titlul albumului, cu cele aproape 9 minute ale sale, purta marca lui Burton. Succesul trupei avea sa o poarte in acel an printr-un lung turneu prin Statele Unite si Europa.
Pe 26 septembrie, Metallica canta la Stockholm, in Suedia. Pe drumul catre Copenhaga, membrii formatiei aveau sa traga la sorti, cu un pachet de carti de joc, locurile de dormit din autocarul de turneu. Cliff Burton trage asul de pica si alege patul lui Kirk Hammet. Cateva ore mai tarziu, autocarul este implicat Intr-un accident rutier si iese de pe carosabil, rostogolindu-se de mai multe ori. Cliff este aruncat si prins sub carcasa masinii. Avea 24 de ani.
material de Catalin Fartaes

0 comentarii la "Ultima nota - Cliff Burton"