Data: 16 Martie 2011.

Premiu: 1 joc original in editie limitata TOTAL WAR: Shogun 2

Radio CityFM te premiaza cu cel mai proaspat joc lansat pe piata din Romania - TOTAL WAR: Shogun 2 in editie limitata. Tot ce trebuie sa faci este sa trimiti un email la itrepublic@cityfm.ro in care sa scrii un scurt preview (700 de caractere cu spatii) al jocului TOTAL WAR: Shogun 2. Acesta trebuie sa contina cateva informatii despre joc, cerinte de sistem si unitatile pe care le putem folosi in Shogun 2.

Vor fi inscrisi in concurs doar participantii care au completat datele de contact: nume, prenume, adresa, numar de telefon.

Concursul se va desfasura din data de 16 martie 2011 si pana pe 25 martie 2011. Conducerea IT Republic, formata din Carmen Ivanov si Catalin Fartaes, va alege cel mai bun preview trimis de voi si il va premia pe masura: un joc original in editie limitata TOTAL WAR: Shogun 2.

Castigatorul concursului va fi anuntat in emisiunea IT Republic din data de 27 martie 2011, difuzata de la ora 14.00 pe CityFM.

Spre deosebire de Editia Standard, editia limitata a TOTAL WAR: Shogun 2 ofera un clan suplimentar (Ninja), un scenariu istoric de batalie exclusiv - Nagashino, armura speciala pentru avatarul jucatorului si XP Bank Account.

Jocul Total War: Shogun 2 s-a lansat oficial pe 15 martie 2011 si este oferit de catre TNT Games. Mai multe informatii gasiti aici.

Castigatorul concursului CityFM - Shogun 2: TOTAL WAR, Calin Robert ne-a scris cu putin mai mult de... 700 de caractere cu spatii despre acest joc si jocurile din seria Total War.

Preview-ul trimis de Calin Robert

DISCLAIMER: Cele scrise mai jos sunt rodul unei persoane cu prea mult timp liber; if you’re in a hurry Just fallow the Yellow Brick Road.  

              Deci. (5 caractere) Parca niciodata nu e bine sa incepi cu “deci”. (50 caractere).Ma intreb de ce? (66 caractere) “Deci nu este un cuvant vulgar saracul (102 caractere). Why the hate? (136 caractere). Hmmm cred ca as putea termina cele 700 de caractere in inca cateva fraze din astea, but that would just be cheatin wouldn’t it? (263 caractere) Ok , so I’ll stop. (281 caractere) I mean it, really stop. (303 caractere) Damn... (289 caractere).

                Deci; acum, ca v-am pierdut de la primul “deci”, pot sa vorbesc in liniste, fara inhibitii, knowing that nobody’s out there. (By the way, daca nu suportati rom-engleza asta imputita, I’m screwed, right? )

               Copil fiind (cred ca parafraza asta e mai folosita decat banda de scotch de catre  reparatorul roman) armchair general voiam sa fiu. Adica ce poate fi mai fun decat sa-i pui pe altii sa-ti faca treburile (mai ales cele foarte murdare daca se poate) in timp ce tu stai la umbra si le admiri sporul. Tom Sawyer got that one right.

Nu sunt de acord cu preainaltul corsican care zicea ca fiecare soldat parta in ranita bastonul de maresal, dar sunt sigur orice soldat tanjeste la el.

              Pai in afara de joining the real shit ( inrolarea ca simplu racan si avansarea  la grade mai cu demnitate) nu prea ai cum sa visezi la galoanele alea stralucitoare, asta daca nu ai un computer. Dar cum toata lumea are in ziua de azi macar o rasnita pe undeva prin colturile casei proprii, toti putem deveni maresali de duminica.

               Asa ca sa analizam putin cariera armelor virtuale a subsemnatului. Negura timpurilor a sters o gramada din amintirile legate de strategiile ce le-am butonat si le-a denaturat si romantat serios pe cele care au mai rezistat, totusi impresiile puternice pe care mi le-au creat unele dintre ele  le mai retin. Asadar sunt foarte sigur ca prima strategie a fost Corsairs. Mai precis , un demo al jocului pe care l-am instalat de pe o revista Level din 99, in perioada in care nici nu aveam  computer personal, miracolu s-a produs un an mai tarziu. Era un joc superb , pe atunci eram foarte putin critic cu joacele ce imi cadeau pe mana, in care, cum ii spune si numele, ma jucam de-a piratul.Controlul era atat asupra unei nave (mai tarziu flote) cat si asupra omuletilor din echipaj, cand se intampla sa acostezi o nava inamica sau port. Si acuma tin minte chelia stralucitoare a marinarilor sau tragedia unei morti a capitanului, echivalent al unei frumos mesaj de Game Over ( joacele pe atunci erau hardcore , nu aveau mila de anii mei fragezi). Frumos joc care mi-a deschis apetitul pt titlurile de strategie, in special RTS-urile, TBS-urile le-am descoperit ceva mai tarziu.

               Urmatorul pe lista pe care o sa-l pomenesc a fost primul joc de strategie pe care l-am jucat pe computerul personal , si anume Dune 2000. Dap, genialul si inegalabilul Dune, despre care s-au scris mai multe pagini decat are Encyclopedia Britannica. Bine inteles ca eu nu stiam ca joc o legenda , care alaturi de alti titani precum C&C au modelat genul pentru multi, multi ani. Eu stiam doar ca e un joc foarte distractiv in care construiam 3-4 cladiri apoi puteam sa construiesc niste omuleti foarte simpatici pe care ii trimiteam la moarte sigura spre pozitiile inamice (fara nicio remuscare , mi-e rusine sa recunosc). Sau ii mai trimiteam prin campul de spice(mirodenenie, sa nu fiu gresit inteles)  sa fie inghititi de râma ce bantuia pe acolo (nefiind mare cititor de Dune la 9 ani, râma era denumirea mea pentru maiestuosul Shai Hulud). L-am jucat foarte mult dar trebuie sa recunosc ca nu am reusit sa-l termin, ma blocasem pe la misiunea 7-8 cand inamicul incepea sa vina cu tancuri si sa-mi transforme trupetii in road killuri pixelate. Logic ca as fi putut sa fac si eu tancuri dar mintea mea strategica de pe atunci nu gasea alta solutie decat sa trimita impotriva tancurilor lor alte valuri de trupeti care isi gaseau acelasi final tragic si prea putin eroic ( am putea  spune ca aveam  mintea unui general de ww1 ). Ca sa scurtez pe cat se poate, un joc cu adevarat genial, de a carui valoare eram convins inca de pe atunci. Lui am sa-i multumesc si pt o prima introducere in universul lui Frank Herbert, pe care ulterior l-am citit  din scorta.

          Au urmat apoi o serie foarte lunga de strategii, mai bune sau mai putin bune pe care le-am digerat cu cea mai mare placere, dintre care amintesc doar Age of Empires, Red Alert 1 &2 , Cossacks ( care gamer est european nu a butonat atat de esticul Cossacks), Age of Mythology, et cetera.

          But enough about that. Deja am depasit o pagina si inca nu am pomenit niciun cuvantel despre chestiunea care da numele acestui articol. So without further ado voi face o analiza extrem de subiectiva a seriei (obiectivitatea e clar overrated cum ar spune stimabilul Marcel...daca nu ar fi mort deja de 89 de ani).

           Asadar “Total War Series” . Pentru mine a inceput cu Medieval: Total War ( din diverse motive pe care nu reusesc sa mi le amintesc, Shogun mi-a scapat printre degete, din pacate). Primul contact a fost unul pe care mi-l amintesc. Tin minte ca eram uimit si incantat de structura bipolara a jocului, care pentru mine cel putin “was something completely different” ( TM Monty Python). Una era sa faci misiuni lineare si cu prea putina conectivitate (in afara de storyline)  intre ele ale unui RTS  clasic si alta sa ai in maini soarta unui popor, sa pot alege cu ce armate sa ma bat, cu cine, unde, pentru ce. Imi placea la nebunie partea TBS a jocului, oricat de simplista mi s-ar parea acuma, atunci era exact ce aveam nevoie, adica juca un rol de suport perfect pentru partea tactica  a jocului, care imi era mult mai  familiara deoarece se asemana cu RTSurile de le butonasem pana atunci. Am jucat cateva campanii ajungand spre final sa pun luptele pe autoresolve si sa ma bucur mai mult de partea strategica a lui. Iarasi o impresie puternica pe care mi-a lasat-o a fost ownageul swiss armored pikemenilor, spre finalul camaniilor cand si Rockefeller s-ar fi uitat cu invidie la trezoreria mea, imi consituiam armatele numai din tipu ala de unitati.

            Urmatorul pe lista este Rome: Total War, cel mai mare succes al celor de la Assembly Studios, castigator a numeroase premii, preferat al criticilor, top seller etc... Rome i-a pus cu siguranta pe harta pe cei de la Creative Assembly care prin primele 2 titluri se adresasera mai mult unei nise a jucatorilor de strategie. Rome a rupt gura targului la momentul aparitiei sale si cu siguranta mi-ar fi rupt-o si pe a mea...daca as fi avut un calculator suficient de potent sa-l ruleze. Dar nu aveam, nici macar pe batranul Medieval nu cutezam sa il setez pe High la detaliile video.Motivul pentru care Rome a fost asa de apreciat este simplu...it’s just such a freakin great game. De la harta strategica 3D si animata(nu doar o plansa gen sah cu piese statice reprezentand armate, orase, etc) pana la randarea complet 3D a trupetilor. Rome nu s-a marginit doar la lustruirea grafica, nu ar fi ajuns unde este daca facea asta, ci a schimbat complet jocul atat la nivel strategic (prin complexarea regulilor de joc, imbunatatirea motorului economic, diplomatiei, etc) cat si la nivel tactic (introducerea mai multor parametrii caracterisici fiecarei unitati , prezenta intr-o singura regiune a numeroase campuri de batalie unice, ce corespund aproximatic cu cele ce se vad pe harta strategica – nu mai e cazul ca in Shogun/Medieval unde fiecare provincie din joc avea un numar predefinit de parca 4 campuri de lupta ce se extrageau random). Apoi intreaga structura a jocului prim impartirea Imperiului Roman in cele 3 mari familii plus Senatul a fost, daca nu prea intocmai cu realitatea istorica, cel putin foarte fun, iar razboiul civil necesar pentru a deveni Imperator si cuceririrea Romei sunt  cireasa de pe un si asa foarte bogat si delicios tort (in cazul aceste The cake isn’t a lie). As putea sa mai continui cu detalii de fond, cu adevarat impresionante ce-i drept, dar simt ca nu asta e scopul, informatia de acest tip poate fi citita de pe orice site care s-a ostenit sa-i faca review. Asa ca ma voi margini iar la a reda din experienta mea cu jocul. Dupa cum spuneam nu l-am putut juca la momentul aparitiei din motive tehnice. Am incercat sa joc demoul la el dar faptul ca soldatii aratau ca niste balerine (la setarile Very, very Low jocul nu le arata detalii nesemnificative ca laba picioarelor, maini sau alte din astea) in slow motion ( nu cred sa fi depasit 3 fpsuri). Cu toate astea am salivat cateva zeci de minute cat a tinut marea lupta a lui Hannibal din acel demo promitandu-mi sa-l joc cand ii va veni momentul.Peste un an si ceva am schimbat configuratia ce mi-a permis sa il joc in buna pace. Asa cum nu ma indoiam nicio secunda, a fost o experienta exceptionala in care am investit numeroase ore. Am jucat cam cu fiecare din cele 3 familii romane, cu grecii (si ai lor superbi hopliti), cartaginezii (foarte greu jocul cu ei la inceput, pana dai de elefanti...pe urma se intoarce roata si devi din vanat , vanator), cu seleucizii (who the the fuck were they? moment in care am facut ceva documentatie si am aflat despre impartirile teritoriale  ale ilustrilor generali a mai si ilustrului Alex DeLarge), egiptenii (moment in care a trebuit sa uit ce citisem in documentatia anterioara deoarece producatorii se pare ca au scapat din vedere ca si egiptu fusese un pic modelat de fiorosul macedon , preferand sa lase egiptu asa cum dainuie in imaginatia tuturor, land of the Pharoh and stuff).Ce sa mai spun...3 words: good game.

                 Medieval II: Total War . Sequal la Medieval, un Rome face lift-uit pentru altii, nu a atins universal love-ul de care s-a bucurat Rome, totusi e considerat un joc bun (chiar foarte bun de catre mine, care am o simpatie mai mare pt evurile mai  intunecate ale umanitatii). Pe asta declar ca l-am jucat la momentu aparitiei. Si l-am jucat mult.Si bine. Am apreciat modelarea individuala a trupetilor si disparitia Clone Armies-urilor  care incepeau sa te irite putin in Rome. Economia a fost adaptata cat de cat vremurilor, asezarile fiind acum de 2 feluri:orase si forturi cu arbori de constructii diferiti, prezenta negustorilor, ghildele . Sistemul general a ramas tributar celui din Rome (Papalitatea inlocuind cu brio Senatul Roman in ingrata sarcina de a te enerva cu nesfarsitele misiuni de tipu Conquer X province in X turns). Am intrat in papucii mai multor natiuni ca Franta, Imperiul Otoman, Anglia, Venetia si am apreciat diversitatea mult mai ridicata a trupelor fata de cea din Rome (doar suntem in evul mediu, umanitatea avusese inca 1000 de ani sa descopere noi instrumente pentru a-i spune vecinului cat tine la sanatatea si integritatea lui). All in all a very good game, care pe moment mi se parea superior lui Rome in orice privinta, acuma , looking back sine ira et studio , realizez ca nu e chiar asa, Rome depasindu-l clar in the long run pt statutul de joc cult.

               War. War never changes.  Nu si in Seria Total War care odata cu Empire a cam schimbat razboiu barbar si barbatesc din trecut cu unul mult mai civilizat purtat de tipi cu un fetish ciudat pentru peruci si pentru a merge in linie dreapta pentru a fi decimati. Deci de la o prezenta pasagera (cine ar putea sa uite ownageul cossack musketter-ilor  sau al ienicerilor din Medieval 2), armele de foc revin in forta  in ce va fi sa fie cel mai grandiloman proiect al celor de la Creative Assembly ( un fel de Casa Poporului ca sa folosesc o metafora complet deplasata).

                  Prin Empire   ne  plimbam pe mai multe continente si ne jucam de-a  europenii civilizati si civilizatori putand sa colonizam si sa “educam” cu biblia intr-o mana si pusca in cealalta saracele popoare barbare , asta daca nu vrem sa ne educam vecinii, dar astia cam au aceeasi tehnologie cu noi ( preferand sa raspunda cu pusti la pustile noastre, si nu cu fructe foarte ascutite ca bastinasii –TM Blackadder Goes Forth). Din start se observa o radicala imbuntatire a partii strategice a jocului cu implicatii profunde asupra sistemului general de organizare a provinciilor care acum capata mai multe orasele, nu doar o resedinta ca in celelate titluri ale seriei. Orasele rasar la cresterea pragului de populatie a provinciei fiind de mai multe tipuri cu roluri sugestive as spune eu: de tip industrial, scoala, scoala preoteasca, de tip birt. Prin prezenta acestor orase se creste atat complexitatea economica a jocului care acum pare mult mai naturala cat se schimba si strategia militara generala, luptele fiind duse mult mai des in camp deschis pentru apararea sus-numitelor orasele ( cam cum se intampla si in realitatea, so congrats Creative Assembly on that). Isi fac aparitia si mult promisele si ravnitele batalii navale (trebuie sa mai precizez ca inainte se faceau prin autoresolve?) care arata foarte bine si se joaca relativ bine , cam greu cand ai mai mult de o nava in flota but you get the hang of it after a while (or im just a very poor admiral...). Bine inteles la un joc de o asemenea amploare si dimensiune nu era posibil sa nu existe milioane de buguri, care alaturi de inteligenta artificiala destul de dubioasa (cam caracteristica seriei as adauga eu) au facut ca jocul sa nu fie prea iubit de fani in momentul aparitiei desi a fost foarte gustat de critica.

            Nu e nicio surpriza ca eu nu am avut PCul necesar jocului in momentu aparitiei asa ca a trebui sa astept inca  1-2 ani pana sa-mi infig degetele pofticioase in el. Dar pana la urma mi-a cazut in mana , chiar impreuna cu fratele lui mai mic Napoleon printr-un pachet promotional Steam. Unica mea campanie este  una incompleta, dar care pot sa zic ca mi-a dat ocazia sa-mi fac o parere buna despre el (zic eu, but im usually wrong). So, avand demult o dragoste arzatoare pentru bautorii de ceai ai Imperiului Britanic am inceput primul joc ca Anglia. Are si sens sa joci cu aceasta deoarece cu ea poti sa experimentezi cel mai bine toate noutatile aduse de acest joc  (luptele navale, rutele comerciale intercontinentale, diplomatia , commerce la greu etc).Din prima mi-a placu aerul  mult mai personal al campaniei pentru fiecare tara in parte mai ales dat de nou introdusa Prestige Victory (spre exemplu Anglia primeste misiune din start de cuceri cateva provincii prin America de Nord cu promisiunea ca astfel cele 13 colonii se vor anexa- misiunea care mi s-a parut foarte interesanta si utila si pe care am urmarit-o cu mult sarg). Mi-am dezvoltat natiunea in spiritul celei reale axandu-mi eforturile pe flota ,comert si avans tehnologic ( am uitat sa precizez nou introdusul arbore tehnologic-cineva s-a uitat prin ograda Civilization, si bine a facut ), incercand la un moment dat sa-mi bag si nasul prin politica europeana dar armata mea amarata a fost usor infranta de mult mai versatii prusaci care m-au obligat sa fac un Dunkirk prematur ( cu vreo 200 de ani mai prematur). O experienta superba in care chiar simteam ca joc ceva diferit si deoasebit de entertaining. Asta nu inseamna ca nu am avut probleme cu jocu, la un moment dat imi crashuia la fiecare jumate de ora dar asta cred ca era si de la windowsul meu; totusi AI de care mi-era  teama ca o sa iasa iara la nivelul unui taran cantator la banjo din Alabama , mi-a dovedit contrariul, descurcandu-se foarte onorabil si plauzibil (eu am jucat direct versiunea imbunatatita a acestuia transferata via patch de la mai recentul Napoleon).Finalul campaniei a fost pe cat de umilitor pe atat de satisfacator, in sensu ca mi-am luat-o rau de tot pe coaja. De la cine poate va intrebati , ei bine domnilor, de la Indieni (Maratha Confederecy mai exact) (yap I saw the irony there too) care in absenta interventiei mele civilizatoare, eu ocupandu-ma strict de americi , isi dezvoltasera ditamai cosmalia de imperiu care ma intrecea la toate aspectele (mai putin la aroganta i guess).Ei bine acestia mi-au declarat razboi si in mai putin de cateva ture flota si jumate din posesiunile mele americane erau o frumoasa amintire (trist, dar extrem de frumos si poetic in acelasi timp). Not quite as mentioned in the history books, old chaps. ().

            Moving on. Napoleon Total War. Dupa cum am precizat si acesta e relativ recent cumparat iar la el am jucat si mai putin asa ca nu prea am date de impartit. Se stie ca prin Napoleon Creative Assembly , sacrificand putin din grandoarea Grand Campaignului ( campaniile fiind mai limitate in timp si spatiu decat in Empire) a facut geniala tranzitie la un mulitplayer –singleplayer cu adevarat functional. Si ce manevra a fost...Numai pentru asta si Creative Assembly isi merita un loc in raiul game designerilor (daca exista un rai al cainilor trebuie sa fie si un rai al game designerilor). Aceasta corcitura de multi-single player presupune ca intr-o campanie de single , prin bifarea unei optiuni , se poate face ca toate luptele pe care le dai in mod normal cu calculatorul, in diferitele campanii ,sa fie jucat in schimb impotriva unor adversari umani, culesi fie random de pe plaiurile internetului, fie din lista de steam. Aceasta manevra atat de simplista si atat de eficienta e cu adevarat spectaculoasa cand o vezi in actiune (una e sa pierzi in fata unui AI , putand zice ca a fost clar avantajat si alta e sa te bata mar cel mai bun prieten care mai are si tupeul sa-ti zambeasca nonsalant dupa aia). E posibil si jocul campaniilor in multi, unde mai multi jucatori controleaza fiecare cate o natiune ( putand totusi sa intervina si sa lupte unu impotriva altuia si in bataliile care nu ii privesc – atatea randuri si sunt sigur ca cineva care nu a experimentat jocu habar nu are ce vreau sa spun). Au mai fost introduse si alte chestiuni de finete , care se invartesc tot in jurul ideii centrale de joaca in multi si anume attritionul , a carui importanta e de necontestat in razboi, mai ales cel purtat de cel care le imprumuta numele .

              Trecand strict in revista experienta mea (foarte limitata de altfel) voi spune ca am avut norocul sa-l joc cu un friend putand sa ma bucur cu adevarat de multiul jocului ( si nefiind la mila internetului care sa-mi trimita necunoscuti sa ma bata). Am jucat cate putin din campania italiana  ( am uitat sa precizez ca jocu e structurat pe mai multe campanii, diferite ca dimensiuni si durata in timp) unde am reusit sa-l omor (credeam eu, defapt s-a dus doar cateva ture in Franta sa se refaca) chiar pe musiu Napoleon incercand un atac frontal foarte siret ( ma intreb daca o fi incercat si el asta in realitate). Apoi au urmat cateva ore prin Europa (un fel de Mare campanie, dar dupa cum am spus mai mica decat cea din Empire) unde am testat apele atat ca Franta cat si ca Anglia dovedindu-ma un adevarat dezastru atat pe uscat cat si pe mare ( it was still extremely fun , loved every second of it). A memorable  moment was when my great Admiral Nelson died in a very heroical battle wich i lost having 3 to 1 odds at my side (i honestly dont know how i pulled that one off , its a gift I guess). Partea extrem de amuzanta a urmat dupa batalie cand am constat ca puteam sa construiesc The Nelson Memorial sa comemorez glorioasa si oligofrena sa moarte. Nu l-am facut fiind ca era cam 8000 de gold si eu  imi pierdusem toata flota si dorinta de a mai trai...Altele o sa mai completez dupa ce o sa mai am ceva ore la bord . Summary: Napoleon merita din plin toti banisorii, mai ales acum ca este si prin tot felul de reduceri, o crima cel care nu il ia.

          Well, after 4 stupid and boring pages here we are:

                     Total War: Shogun II ( am inteles ca schimbarea ordinii in nume ar fi valabila si pt celelalte joace din serie dar eu le-am scris cum erau in original, adica cum le-am jucat). Damn, la asta , care defapt e subiectul de la care ar fi trebuit sa pornesc nu prea am ce sa spun. Sa fac preview ziceti....well I’ll try. Am fost foarte entuziasmat din momentul cand am auzit de aparitia sa ( mai ales ca nu am jucat originalul, ma voi revansa cu titlul asta). Sa pomenesc atunci ca am salivat din nou la fiecare imagine ce rasarea pe meleagurile netului, logic ca arata mai mult decat superb (defapt pana si Medieval 2 sa apara acum si ar arata foarte contemporan).  Preview-urile aparute ulterior nu au facut decat sa-mi mai creasca pofta pentru sake si geishe (ca daca spun samurai si ninja s-ar putea trage concluzii gresite). Zilele au trecut a aparut si demoul de 7 gigabytes de pe steam pe care l-am downloadat in triplul de timp  pe cat l-am jucat . Still i had a great time playing it, desi se vedea ca nu are polishul pe care o sa-l aiba jocul full ( nu se putea activa antialiasingul sau alte detalii grafice mai de finete). Adevaru e ca m-am bucurat ca s-au intors la origini, cu melee-ul la putere, sunt fun si pustile dar parca nu e acceasi senzatie ca o sleahta de asasini plini de onoare ce se napustesc de parca ar fi deschiderea la vreun nou mall la noi. Spuneti acolo ca trebuie sa precizez ceva despre tipurile de unitati. Nu prea am ce sa spun, adica unitatile sunt cele la care te-ai astepta de la Japonia  evului mediu timpuriu, plus ca in demoul ala nu prea aveai multe optiuni, totusi am luat la puricat Enciclopedia (iarasi o mica aruncare a ochiului prin ograzile lui Sid Meier) pe care am gasit-o foarte reusita si de ajutor. Am descoperit in ea ca Shogunu cel tanar are o gama destul de variata de unitati, ale caror parametrii  fluctueaza interesant in functie de tip , rol sau factiune. Un lucru interesant pe care l-am observat  ( iubesc atentia la detaliu) a fost faptul ca acum arcasii isi armeaza efectiv arcul, sagetile nu apar din senin cum se intampla pe vremea Romeului sau Medievalului 2. Pe ansamblu mi-a placut foarte mult atentia si marea arta cu care a fost construita harta strategica care e acum dusa mult de la frumusetea practica a celei din Rome la o frumusete cu adevarat artistica. Schimbul anotimpurilor nu poate sa te lase nepasator (  iar mie mi-a adus aminte de genialul film coreean “Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring”). Iarasi mi-a mai placut de faptul ca ideile bune din Empire sau Napoleon s-au pastrat si aici: rutele comerciale (si importanta pe care o are controlul marilor), attritionul, multiul (pe care cred ca l-am elogiat destul la Napoleon) care a fost si el imbunatatit pe cat se pare, inclusiv cu o noua functie de coop (cant wait sa ma fac de ras si in asta).Si faptul ca au fost adaugate altele noi (  RPGizarea generalilor).More on this in the future.

                    In loc de final

        Sunt sigur ca nimeni in afara de mine nu imi va citi capodopera literara a carei mandra prezenta se lafaie in randurile de mai sus. Chiar daca sa zicem ca ati mai citit din balivernele trimise sunt sigur ca dimensiunile exagerate (i tried to stop, but i couldnt) ale scrisorii mele v-au oprit din start. Where was i going with this?

  Aaa, da. Ziceam ca nu prea imi pasa de asta, daca cititi sau nu, daca castig sau imi dati doar The Dude Who Bored Us to Tears Award .( see what i’ve done there, reverse psychology). The writing was terapeutical, kinda like “the underground man’s letters” (without the craziness of course).