Artisti si trupe
Addiction
Fondat 2007 - Braila
Componenta: Bogdan Iftode (chitara, bas), Silviu-Victor Paraschiv (chitar solo), Alexandru Musat (tobe), Andu Vasii (voce).
Pagina web: /www.addiction-band.com
Gen muzical: Metal
La inceput au fost doar Silviu si Bogdan. Cei doi au infiintat o trupa la Braila pe 14 mai 2007 si au compus si repetat primele piese acasa la Silviu. La vremea respectiva Bogdan avea 16 ani, iar Silviu 12. Deoarece abordau stilul punk rock, s-au denumit "Memories of Friday", nume care a ramas neschimbat pana in decembrie 2008. Neavand tobosar la vremea respectiva, Silviu si Bogdan foloseau tobe sintetizate pe calculator in programe midi. Asta pana li s-a alaturat Alex, la jumatatea lui 2008.
Pe data de 20 decembrie 2008, cei trei au decis ca numele "Memories of Friday" pur si simplu nu se potrivea cu stilul trupei care incepea deja sa primeasca influente de progressive metal, fiind atrasi de stilul trupei “Dream Theater”.Bogdan a venit cu solutia: "Addiction", in traducere "Dependenta", in cazul lor dependenta de rock.
In aceasta formula, cei trei au concertat de mai multe ori pe scena Casei Tineretului din Braila, a Teatrului "Maria Filotti" si pe esplanada Dunarii, sprijiniti de primaria orasului si de Scoala de Arte "Vespasian Lungu", condusa de directorul George Romeo Bunea, in prezent si indrumatorul trupei. Trupa a sustinut pe data de 2 mai 2009 un reciutal in deschiderea trupei Taxi si 2 aparitii live televizate pe 22 mai 2009, cu ocazia Festivalului International "George Grigoriu".
Trupei ii lipsea ceva, solistul. Dupa luni de cautari, Bogdan a gasit solutia: Cristi. In formula completa, trupa "Addiction" a oferit primul recital pe data de 12 iunie 2009, pe Esplanada Dunarii din Braila, apoi cei patru au concertat in deschidere la concertul trupei "Iris" pe 16 august, in aceeasi locatie. In perioada 17 - 19 august 2009 trupa a participat la Costinesti la Concursul YouthRockFest organizat in cadrul Festivalului Tineretii. Ei au castigat marele premiu, constand intr-un videoclip realizat de Casa de productie Rollywood, unul dintre organizatorii festivalului. Pe 27 noiembrie 2009, "Addiction" a fost invitata sa participe alaturi de alte trupe printre care si "Cargo", la Festivalul National de Rock Studentesc "S'Live Rock", in Club S, din Galati. In vara anului 2010, Cristi nefiind sigur de carierea sa muzicala, alege sa paraseasca trupa Addiction.
Dupa indelungi cautari, baietii de la Addiction au gasit un nou solist vocal in Galati interesat de a face cariera muzicala alaturi de tanara trupa braileana. Andu, asa cum il stiu prietenii, s-a acomodat repede, reusind chiar sa construiasca inca din primele saptamani alaturi de Silviu, Bogdan si Alex un repertoriu nou, schimband radical stilul muzical al trupei.
In noua componenta trupa castiga locul IV la Festivalul Jeunesse si calificarea in finalele Stufstock Newcomers care a avut loc in Vama Veche, la sfarsitul lunii august 2010. Din toamna anului trecut trupa Addiction a intrat in studioul lui Cristi Gram, chitaristul trupei Phoenix si au inregistrat primele doua piese: “O singura viata” si “Spune-mi tu”.
In prezent, cei patru lucreaza intens la primul lor album hard & heavy cu usoare influente de progressive metal.
« inapoi la artisti

0 comentarii la "Addiction"